Într-o lume scăldată în dogme, a fi ateu este ca și cum ai dansa un tango în mijlocul unei procesiuni religioase. Și asta nu doar în mintea unora, ci practic peste tot, de la mese de Crăciun la sărbători naționale. Dar înainte să ridici piatra, hai să discutăm despre ce înseamnă cu adevărat ateismul și de ce ar trebui să ne oprim din a cataloga aceste persoane drept "oameni răi".
Mărturisesc că am avut un moment, acolo pe la începutul anilor de facultate, când am privit, eu însămi, cu o sprânceană ridicată către cei care se declarau atei. Cum adică, să nu crezi în nimic? Confundasem "necredință" cu "nevalorizare". Ce am reușit să aflu mai târziu este că nici urmă de adevăr în presupunerea mea juvenilă. Și să fim sinceri, nu-i ca și cum ar merge ateii din ușă în ușă să declame că Dumnezeu nu există, nu? De fapt, cei mai mulți sunt mult mai discreți decât îi percepem noi.
Fricile izvorâte din stereotipuri au fost mereu un strat subțire de gelozie care acoperă ignoranța. Credința (sau lipsa ei) este ceva extrem de intim — la fel ca iubirea, sexualitatea, preferințele alimentare. Niciun decalog nu dictează cum să trăim, căci fiecare dintre noi are propriul cod moral. Însă, indoctrinați de părinți și bunici, de acele icoane care ne privesc mustrător din colțul camerei, ajungem să credem că doar drumul bătătorit de sfinții îndoctrinării e cel adevărat.
Oare ateii nu au probleme de etică? Oare nu iubesc, nu se căsătoresc, nu își cresc copiii cu atenție și limbaj amabil? Ba da, și pe alocuri, îi fac chiar mai bine ca majoritatea puritanilor născuți din obiceiuri. Ateismul nu e sinonim cu nihilismul. Un ateu poate să creadă în umanitate, în știință, în artă sau în putrea incredibilă a prieteniei și moralei. De multe ori, ei nu caută răscumpărarea în promisiunile divine, ci încearcă să facă din lumea asta una mai bună.
Evident, negam că (și) ei sunt capabili de mari excese și erori. Cine nu este? Dar n-ar fi mai bine săptămâni întregi să nu știm mare lucru despre evoluția știrii „Ateul care a răpit copilul și-a incendiat casa”? De regulă, cei mai mari moraliști din sat, când nimeni nu-i privește, dau jos masca bunătății în fața oglinzii și devin exact opusul a ceea ce predică. Ce crezi, poate e timpul să lăsăm ipocrizia la ușă?
Că am ajuns în anul 2023 și încă ne certăm pe cine și ce anume a creat lumea, pentru unii ar putea părea ridicol, dar de ce complicăm lucrurile simple? Prezumția că ateii sunt vreo specie mutată de la natura umană nu e altceva decât teama de necunoscut. Ne e frică de ce știm că nu știm — inclusiv faptul ca unii dintre noi trăiesc și funcționează foarte bine fără venerarea unei entități supreme.
În loc să-i privim de sus, să încercăm să le înțelegem perspectivele. Ce-ar fi dacă ne-am concentra energia să creăm legături și să celebrăm diferențele dintre noi? Până la urmă, diversitatea mentală este sarea și piperul omenirii. Și cred că putem fi de acord, chiar dacă tu sângerezi pios din când în când, că un creier deschis are mai multă valoare decât un crez închis.
Ia și gândește-te puțin. Ce-ar fi dacă am înlocui judecata cu curiozitatea? Dacă am lăsa prejudecățile la coșul de gunoi și am deschide dialoguri autentice, fără să simțim nevoia să avem ultimul cuvânt? Healthy skepticism, cum ar spune și cei din occident. Oare nu este timpul să aprindem o lumânare ca un simbol al toleranței și empatiei, indiferent de nașul spiritual sau de lipsa acestuia? Până la urmă, poate ar trebui să începem să declarăm altfel războaie aiurea - dar de ce să nu încercăm să nu mai dăm declarații deloc și să ne scufundăm puțin mai adânc în noi înșine și adevărul nostru? Ce îți spune inima?
